Şantierele vor fi „mult mai atent supravegheate”
Publicat de radiomures, 29 ianuarie 2016, 18:21 / actualizat: 29 ianuarie 2016, 20:13
Şantierele de autostrăzi, drumuri naţionale şi căi ferate vor fi mult mai atent supravegheate începând din această primăvară, a anunţat ministrul transporturilor, Dan Costescu.
Într-un interviu pentru Radio România, ministrul a subliniat că pentru CFR şi compania de drumuri au fost create o serie de unităţi, formate din specialişti, reprezentanţi ai beneficiarului din partea statului, care vor supraveghea îndeaproape lucrările.
Dan Costescu:
Se va intensifica această prezenţă pe şantier, plecând de la două-trei săptămâni, cum mergeau acum, practic, la prezenţa de cel puţin trei, patru ori pe săptămână, adică trei, patru zile din cinci lucrătoare sau chiar zi de zi acolo unde şantierul este foarte intens. Specialiştii se vor angaja pe cât posibil din zona respectivă şi vor avea în afară de această prezenţă şi o motivare suplimentară, vor lucra pentru zona lor, unde trăiesc cu familii, cu prieteni, cu afaceri.
Ministrul transporturilor a mai spus că au început demersurile pentru exproprierile şi obţinerea autorizaţiilor necesare construcţiei magistralei de metrou Gara de Nord – Aeroportul Otopeni.
Investiţia este de aproape un miliard de euro, iar termenul de execuţie de aproximativ cinci ani.
Foto: www.ziuanews.ro