Sancțiuni, de opt ori mai mari în ultimele 24 de ore

Publicat de MIRELA ROTAR, 11 octombrie 2020, 15:40
Autorităţile au intensificat în ultimele zile acţiunile de verificare a respectării normelor de protecţie sanitară, în contextul evoluţiei negative a epidemiei de COVID-19.
În cursul zilei de ieri s-au aplicat de aproape opt ori mai multe sancţiuni în comparaţie cu media zilnică din cursul lunii trecute, în total peste 6.200.
Valoarea amenzilor a fost de aproape 1.100.000 de lei, iar la controale au participat 10.300 de poliţişti, jandarmi şi inspectori din mai multe instituţii.