Sancţiune maximă, în cazul deputatului Dan Vîlceanu pentru agresarea colegului Florin Roman
Publicat de Stan Lucian, 27 mai 2024, 16:20
Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat aplicarea sancţiunii maxime decise de Comisia juridică în cazul deputatului neafiliat Dan Vîlceanu pentru agresarea colegului liberal Florin Roman.
Astfel, pentru o perioada de 6 luni, indemnizaţia parlamentară acordată lui Dan Vîlceanu va fi diminuată la jumătate, iar intervenţiile sale la microfon, în plen, vor fi limitate la 10 secunde timp de 3 luni.
Reamintim că – săptămâna trecută – cei doi deputaţi au avut un contact fizic pe holurile Parlamentului, pentru care grupul PNL a cerut sancţiuni.
Florin Roman a precizat că va face şi plângere penală în acest caz.
Sursa: RRA