Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sănătatea nou-născuților din Sighișoara, periclitată de unii consilieri locali

Sănătatea nou-născuților din Sighișoara, periclitată de unii consilieri locali

Publicat de radiomures, 21 ianuarie 2016, 12:25

Secția de Obstetrică-Ginecologie din Sighișoara funcționează în condiții greu de imaginat: cu infiltrații de apă în pereți, subsol inundat și o toaletă la 15 paciente.
Conducerea spitalului a făcut eforturi permanente pentru igienizarea și reabilitarea interioarelor de-a lungul anilor. În ultimii ani, însă, situația s-a degradat și se impune mutarea într-o nouă locație salubră și cu circuite funcționale.
Din fericire, nu au existat cazuri grave de îmbolnăviri din acest motiv, spune șefa Secției de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal din Sighișoara, dr. Gabriela Logigan:

Sunt condițiile pe care cred că le știe tot orașul. Lucruri care sunt de când e lumea și care s-au degradat în timp foarte, foarte mult. E o clădire veche, ne mai inundăm cu demisolul care e infiltrat. Noi ne străduim să menținem, cât de cât, o curățenie dar e greu, când pereții sunt infiltrați, când ai inundații, când ai o singură toaletă. La normele care sunt în ziua de astăzi, o toaletă la care merg, poate 10-15 lăuze, e foarte greu, vă dați seama.”

Secția de Obstetrică Ginecologie din Sighișoara are 25 de paturi și un compartiment de nou-născuți cu 15 paturi, într-un sistem pavilionar.
Clădirea este monument istoric și a fost construită în 1902. Spitalul are însă în administrare o altă clădire, care va putea fi amenajată la standardele impuse atât pentru Obstetrică-Ginecologie, cât și pentru Secția de Pediatrie.
Cum autorizația de funcționare expiră în luna noiembrie, autoritatea locală ar trebui să aloce alte sume în acest an pentru a se putea face mutarea, spune managerul Spitalului Municipal din Sighișoara, dr. Aurelia Mașca:

Această secție de Obstetrică Ginecologie este clădirea cea mai degradată, din păcate. Având o clădire liberă, în administrația Spitalului, care nu este monument istoric, ne-am gândit să mutăm secția în această locație ca să respecte toate circuitele: cu rooming-in, cu saloane cu două paturi mamă-copil, cu grup sanitar. Deci, autoritatea locală sprijină acest proiect, mai puțin câțiva consilieri care nu sunt de acord cu el.”

Autoritatea locală a aprobat în unanimitate un proiect de hotărâre, în urmă cu doi ani, iar anul trecut a fost bugetată întocmirea documentației de avizare a lucrărilor de investiții.
Până acum consilierii locali au blocat adoptarea Hotărârii, astfel că investiția, în valoare de aproape 4 milioane de lei poate fi acoperită doar prin rectificare bugetară, spune viceprimarul din Sighișoara, Ionel Gavrilă:

Noi am avut, în acest sens, două proiecte de hotărâre, când președinții de ședință au trimis înspre Comisia de Specialitate acest proiect și nu s-a votat. Noi acum, va trebui să avem și o dezbatere publică, cerută de consilierii locali. Vom pune pe ordinea de zi iarăși în februarie sau martie și îl vom supune la vot. Bugetul îl avem acum, în 28 ianuarie. Este imposibil să facem asta până atunci.”

Motivul acestei tergiversări îl reprezintă dorința unor consilier de a se construi un nou spital la Sighișoara. Președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, spune că acst lucru e imposibil, motiv pentru care va sesiza Instituția Prefectului:

Acolo unde între spitale nu sunt mai multe de 100 de km nu se vor mai construi spitale noi (ref. Tg. Mureș- Sighișoara- Brașov). La Sighișoara nu se vor mai putea cheltui bani de la Ministerului Sănătății pentru a se construi un spital nou. Voi supune atenției și Instituției Prefectului respectarea legalității în Ședințele de Consiliu Local de la Sighișoara”.

În urmă cu câțiva ani, la Secția de Ginecologie din Sighișoara erau aduși pe lume peste 700 de copii, dar anul trecut s-au născut doar 540 de copii.

Acest fapt se datorează nu numai scăderii natalității dar și scăderii adresabilității, o parte din mame preferând să nască în clinici private, din cauza condițiilor precare din Maternitate.

Cristina Bulbescu

Foto: renasterea.ro

Fără consolidare, Spitalul Judeţean Brașov riscă să rămână fără bloc operator
Sănătate vineri, 11 aprilie 2025, 14:00

Fără consolidare, Spitalul Judeţean Brașov riscă să rămână fără bloc operator

Clădirea în care funcționează spitalul nu este în clasa de risc seismic 1, cu ”bulină roșie”, ci clasa 2, ceea ce înseamnă că se poate...

Fără consolidare, Spitalul Judeţean Brașov riscă să rămână fără bloc operator
Sunt tot mai numeroase cazurile de Parkinson în rândul persoanelor tinere
Sănătate vineri, 11 aprilie 2025, 12:30

Sunt tot mai numeroase cazurile de Parkinson în rândul persoanelor tinere

Deși această afecțiune este cel mai des întâlnită după vârsta de 65 de ani, în 2023 au fost diagnosticate în țara noastră, conform...

Sunt tot mai numeroase cazurile de Parkinson în rândul persoanelor tinere
Mii de români diagnosticați anual cu boala Parkinson
Sănătate vineri, 11 aprilie 2025, 12:00

Mii de români diagnosticați anual cu boala Parkinson

Este a doua cel mai des întâlnită afecțiune neurodegenerativă, după boala Alzheimer. În medie, în România, numărul persoanelor nou...

Mii de români diagnosticați anual cu boala Parkinson
Creştere a numărului cazurilor de infarct miocardic acut şi angina pectorală instabilă, la SJU Miercurea-Ciuc, în 2024
Sănătate vineri, 11 aprilie 2025, 11:18

Creştere a numărului cazurilor de infarct miocardic acut şi angina pectorală instabilă, la SJU Miercurea-Ciuc, în 2024

Peste 200 cazuri de infarct miocradic acut şi angină pectorală instabilă au fost înregistrate, în anul 2024, la Spitalul Judeţean de Urgenţă...

Creştere a numărului cazurilor de infarct miocardic acut şi angina pectorală instabilă, la SJU Miercurea-Ciuc, în 2024
Sănătate joi, 10 aprilie 2025, 15:00

Turn laparoscopic de ultimă generaţie în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sf. Gheorghe

Aparatura a ajuns la această unitate medicală cu două săptămâni în urmă, fiind achiziționată cu bani primiți de la Primăria Sf. Gheorghe,...

Turn laparoscopic de ultimă generaţie în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sf. Gheorghe
Sănătate marți, 8 aprilie 2025, 14:32

Microsoft va sprijini Spitalul ”George Emil Palade”, primul spital Smart din România

Spitalul Clinic Universitar „George Emil Palade” din Târgu Mureș va deveni unitate-pilot pentru digitalizarea completă a sistemului de...

Microsoft va sprijini Spitalul ”George Emil Palade”, primul spital Smart din România
Sănătate luni, 7 aprilie 2025, 15:38

Aproape 500 de pacienți cu AVC au fost tratați anul trecut, la Miercurea Ciuc

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, celebrată pe 7 aprilie, conducerea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a prezentat unitatea...

Aproape 500 de pacienți cu AVC au fost tratați anul trecut, la Miercurea Ciuc
Sănătate luni, 7 aprilie 2025, 14:33

Unitate destinată pacienților cu AVC, funcțională la Miercurea Ciuc

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, conducerea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc a prezentat unitatea de accidente vasculare...

Unitate destinată pacienților cu AVC, funcțională la Miercurea Ciuc