Târgumureșenii s-au vaccinat astăzi cu Johnson&Johnson, fără programare

De ziua copilului, Primăria Târgu Mureș a organizat un centru de vaccinare la Platoul Cornești, unde astăzi au loc mai multe activități dedicate celor mici.

Vaccinarea se realizează fără programare, doar cu cartea de identitate, iar serul folosit este Johnson&Johnson, care nu are nevoie de rapel.

În doar o jumătate de oră au fost administrate deja 20 de doze, a declarat pentru Radio Tg.Mureș reprezentantul organizatorilor, Cristina Bogățan:

Serul pe care îl folosim este Johnson&Johnson, se utilizează o singură doză, nu este nevoie de rapel. După ce se vaccinează, beneficiarii de vaccin primesc o adeverință care atestă că sunt vaccinați. În prima jumătate de oră am vaccinat 20 de persoane, așteptăm aproximativ 150 de persoane, dar dacă se vor prezenta mai multe, vom putea suplimenta dozele.

Serviciul județean de Ambulanță Mureș este prezent la fiecare acțiune de vaccinare, atât pentru administrarea dozelor, cât și pentru eventuale intervenții medicale.

Șeful serviciului, Ioan Ivanici:

Incă de la început am sprijinit, sprijinim și vom sprijini campania de vaccinare, pentru că e singura modalitate de revenire la normalitate.

Târgumureșenii au venit în număr mare, atrași în primul rând de faptul că vaccinul folosit se administrează într-o singură doză:

Începând de mâine, până în 21 iunie, echipele mobile de vaccinare ale Ministerului Apărării Naționale, Serviciului de Ambulanță Mureș și cele de la centrele fixe vor fi prezente în 21 de comune ale județului Mureș.

La cele 21 de puncte se vor vaccina și mureșenii din comunele învecinate, transportul fiind asigurat de către fiecare primărie în parte.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Cățeii, iepurașii și pisicile am crede c...

Parteneri