Spitalul Judeţean Brașov a primit un ecograf
Aparatul de 50.000 de dolari va fi folosit pentru depistarea cancerului la sân în fază incipientă.
Ecograful a ajuns la Spitalul Județean din Brașov, nu de la Ministerul Sănătății cum ar fi fost normal, ci grație donației companiei Avon care desfăşoară o amplă campanie de informare a femeilor în ceea ce priveşte necesitatea controalelor periodice, spune dr. Adrian Albotă manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Prezent la eveniment, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Pascu, a lăudat iniţiativa companiei care a făcut donaţia, considerând că orice brand care se respectă întoarce o parte din profit către societate.
Prin „Campania roz” derulată în România de firma de cosmetice, a fost donată spitalelor din întreaga țară aparatură de peste 3 milioane de euro.
Vali Blajovan
Sursa: ziare.com