Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe va fi acredidat
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a îndeplinit circa 95% dintre criteriile de evaluare stabilite pentru acreditarea la nivelul III, respectiv ca spital “cu grad de încredere ridicat”.
Managerul instituţiei, Andras Nagy Robert a declarat că din cele 2471 de cerinţe doar 131 nu au fost bifate. Evaluarea a fost efectuată de o echipă de specialişti din cadrul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor , care a urmărit, printre altele, respectarea procedurilor, protocoalelor şi condiţiilor existente pentru personalul sanitar, desfăşurarea actului medical, îngrijirea şi respectarea drepturilor pacienţilor. Andras Nagy Robert a precizat că acreditarea va reprezenta pentru pacienţi garanţia de calitate a actului medical, cazare şi servicii la standardele stabilite.
El a menţionat că spitalul a beneficiat de investiţii masive în dotarea secţiilor cu echipamente, aparatură medicală şi mobilier, fiind la ora actuală singurul spital din judeţ care beneficiază de un aparat de resuscitare neonatală şi singurul acreditat pentru prelevare de organe.
De la 1 ianuarie 2016 spitalele neacreditate nu vor mai putea încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Mara Deleanu
Foto: mesageruldecovasna.ro