Serviciul Judeţean de Ambulanţă Covasna şi-a suplimentat forţele de intervenţie cu încă 10 persoane

Conducerea instituţiei a precizat că două cadre medicale de la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din oraşul staţiune Covasna s-au alăturat echipei şi vor lucra în cadrul Serviciului de Ambulanţă până la încetarea stării de urgenţă.

De asemenea, trei medici rezidenţi din Braşov au fost detaşaţi în judeţul Covasna, iar alţi doi medici specialişti, angajaţi la SAJ Covasna, aflaţi la cursuri la Târgu Mureş au fost chemaţi acasă.

SAJ Covasna a obţinut, totodată, aprobare pentru angajarea a opt persoane, iar până acum a angajat două asistente medicale şi un ambulanţier.

Managerul SAJ Covasna, Cristian Cimpoi a precizat că până în prezent un singur angajat din cadrul instituţiei, care lucra şi la secţia UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19, fiind asimptomatic.

Potrivit acestuia, instituţia dispune de echipamentele, materialele de protecţie, precum şi dezinfectanţii necesari pentru desfăşurarea activităţii.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

A crescut taxa pentru neachitarea parcăr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii locali târgumureșeni au deci...

Parteneri