Serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă, temporar, în regim offline
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că activitatea de remediere a problemelor tehnice apărute, din nou, în ultimele zile, la sistemul cardurilor de sănătate va continua şi în cursul weekend-ului.
Până atunci, însă, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se pot acorda în regim off-line.
Ieri, medicii de familie au protestat, în faţa CNAS, faţă de modul defectuos în care funcţionează sistemul informatic. Medicii de familie sunt nemulţumiţi pentru că nu reuşesc să valideze serviciile medicale oferite pacienţilor.
Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei: Acest sistem informatic funcţionează în bună proporţie prost de când a fost conceput. Dezvoltarea acestui sistem, din păcate, a însemnat că blocajele sunt din ce în ce mai frecvente şi până acum nu există prin lege nicio responsabilitate a Casei în situaţia în care nu funcţionează o componentă sau tot sistemul informatic.
Purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Augustus Costache, spune că sistemul informatic funcţionează cu întreruperi: La un moment dat, timpii de răspuns pot fi foarte lungi. În situaţia aceasta se poate lucra offline, tocmai de aceea am dat această reglementare, ca tot ceea ce au lucrat medicii săptămâna aceasta să poată deconta liniştiţi şi mai târziu. Se va face sigur un nou contract de mentenanţă. Nu ştiu să vă spun un termen în momentul acesta.
Totodată, medicii de familie spun că pentru fiecare zi în care Sistemul Informatic Unic Integrat nu funcţionează, un cabinet de medicină a familiei pierde cel puţin 400 de lei.
Sursa: RRA