Ruptura de ligamente, tratată prin homeopatie

Ruptura de ligamente reprezintă cel mai sever grad de lezare a ligamentelor ce survine în urma exercitării unui stres major la nivelul articulaţiei, dincolo de posibilităţile normale de funcţionare ale acesteia. Dr. Iuliana Avădanei, medic de medicină generală cu competențe în homeopatie, explică care sunt cauzele și factorii care provoacă ruptura de ligamente și cum poate fi aceasta tratată.

Dr. Iuliana Avădanei.: În timpul exercitării unui stres major la nivelul articulației, ligamentele se întind la maxim, ceea ce face posibilă ruptura definitivă (entorsă de grad 3) şi chiar smulgerea capetelor acestora de pe osul la care sunt conectate. Cele mai dese rupturi ligamentare apar la nivelul articulaţiilor vulnerabile, respectiv genunchiul sau glezna, însă pot fi localizate uneori şi la celelalte încheieturi (umăr, cot, mână etc.). În majoritatea cazurilor, ruptura de ligamente îşi face apariţia la sportivi, în timpul antrenamentelor sau competiţiilor din cauza traumatismelor, răsucirilor, schimbărilor de direcţie, încetinirilor bruşte sau aterizărilor greşite cu impact dur asupra articulaţiei. De asemenea, ruptura de ligamente poate apărea chiar şi la persoanele tinere sau în vârstă deşi nu practică sportul în mod frecvent. Astfel de accidente sunt favorizate la nivelul articulaţiilor membrelor inferioare, deoarece greutatea împreună cu stresul exercitat pe articulaţie nu mai pot fi suportate de către ligament, forţându-l astfel să cedeze.

Reporter: Care sunt simptomele rupturii de ligamente?

Dr. Iuliana Avădanei: Primul semn în apariţia unei rupturi de ligamente este prezenţa durerii, însoţită de umflarea gleznei sau a genunchiului. După ce ruptura a avut loc, genunchiul sau glezna va prezenta rigiditate şi mişcarea devine limitată.

Reporter: Cum se pune diagnosticul și în ce constă tratamentul?

Dr. Iuliana Avădanei: Ruptura de ligamente, fie că este localizată la nivelul genunchiului, gleznei, umărului sau altei articulaţii se descoperă prin examinarea clinică a medicului ortoped, urmată de o radiografie sau RMN. Uneori, ruptura de ligamente poate fi insoţită de leziuni grave, precum fisura sau ruptura meniscului, luxaţia genunchiului, fisura sau fractura platoului tibial, fisura sau fractura extremităţii femurului. În cazul în care ruptura este clară, totală şi este completată de leziuni grave, precum cele menționate (fisura sau ruptura meniscului, luxaţia genunchiului, fisura sau fractura platoului tibial, fisura sau fractura extremităţii femurului), singura metodă de tratare este cea chirurgicală, respectiv artroscopică. Deşi simptomele specificate mai sus pot indica o posibilă ruptură de ligamente, de multe ori leziunea poate fi mai puțin gravă (ex: entorsa de grad 1 sau 2), caz în care tratamentul se modifică corespunzător (Ex: imobilizare cu atelă sau aparat gipsat, imobilizare cu orteză, kinetoterapie etc.) nemaifiind nevoie de artroscopie.

Reporter: Ruptura de ligamente poate fi tratată prin homeopatie? Ce vizează acest tratament?

Dr. Iuliana Avădanei: Da, se poate. Tratamentul homeopat vizează natura traumatismului, localizarea, simptomatologia şi caracteristicile individuale:

  • pentru inflamație: RHUS TOXICODENDRON CH 9;
  • pentru traumatism:ARNICA MONTANA CH 15;
  • localizare: gleznă: LEDUM PALUSTRE CH 9; cot: KALIUM BICHROMICUM CH 9; umăr: SOLANUM CH 9; genunchi: PETROLEUM CH 9;
  • laxitatea ligamentară: CALCAREA PHOSPHORICA CH 15, RUTA CH 15;
  • în edem şi inflamaţie: APIS CH 30.

Interviu realizat de Emilia Radu

Informațiile prezentate în această rubrică au caracter orientativ și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate.

Foto: Jana Blašková/iStock/Getty Images

Sursa: Rador

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Copilării, cu Veronica Ilie - Ziua mondi...

Corina Muntean | Citeste articolul

Cățeii, iepurașii și pisicile am crede c...

Parteneri