Reguli noi la Spitalul Judeţean Covasna
Acestea au fost impuse de conducerea spitalului pacienţilor şi vizitatorilor, din cauza lucrărilor de construcţii care se defăşoară, începând de azi, în incinta instituţiei.
Pe toată durata lucrărilor, programul de vizitare a pacienţilor din secţiile Pediatrie, Neonatologie, Obstetrică-Ginecologie, Ortopedie, Anestezie şi Terapie Intensivă, precum şi Chirurgie va fi limitat. De asemenea, începând de luni se suspendă accesul în incinta spitalului a autovehiculelor, cu excepţie celor care transportă pacienți.
Tot din cauza lucrărilor de reabilitare în curs de derulare, d ouă secţii interne ale Spitalului, respectiv cele de Cardiologie şi O.R.L, au fost relocate. Prin urmare, Secția de Cardiologie va funcționa începând de luni în clădirea vechiului spital, iar Secția O.R.L, la parterul clădirii situate vis-a-vis de Serviciul de Medicină Legală, care adăpostește și Secția de Boli Indecțioase.
Lucrările de consolidare şi reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe se vor încheia până pe 31 decembrie 2015.
Mara Deleanu
Sursa: www.voceatransilvaniei.ro