Pacienții cu melanom ocular metastatic din România atrag atenția că riscă să rămână fără tratament

Cancerele oculare duc de multe ori la pierderea vieții pacienților cu această afecțiune în România, în lipsa unor terapii eficiente, care sunt disponibile pe plan mondial – au atras atenția participanții la o conferință de specialitate desfășurată la Timișoara.

Tratamentul este foarte scump, o doză costă 16.000 de euro și este nevoie de administrare săptămânală pe termen lung.

La ora actuală există doar câteva spitale în România, unde tratamentul este administrat gratuit în baza unui protocol de donații cu firma producătoare. Însă, contractul va expira în curând, iar dacă statul nu intervine, pacienții riscă să moară, a atras atenția președintele Asociației Melanom România, Violeta Astratinei:

Este, din păcate singurul tratament sistemic destinat melanomului ocular. În 2022, terapia a fost aprobată în Europam, prin procedură centralizată. Un an mai târziu, a obținut aprobare necondiționată din partea Agenției Naționale de Medicamente din România. Am sperat, desigur, că va fi inclusă în lista de medicamente compensate în aprilie 2024, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Întreaga situație este greu de acceptat. Este vorba de pacienți cu un cancer rar în stadiul metastatic inoperabil a căror speranță de viață este mai mică de un an.

În România există circa 30-40 de pacienți cu diagnostic de melanom metastatic ocular care așteaptă sprijinul statului român.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri