Ministerul Sănătăţii iniţiază consultări cu asociaţiile de pacienţi şi producătorii de medicamente
Ministerul vrea să evalueze impactul prevederilor ordinului referitor la normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman asupra pieţei farmaceutice din România.
Ministrul Patriciu Achimaş-Cadariu, are, chiar de la această oră, o primă rundă de discuţii cu un număr de zece asociaţii de profil ale pacienţilor.
De la ora 17,00, ministrul se va întâlni cu reprezentanţii de ţară a patru mari producători de medicamente la nivel internaţional.
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice a atras atenţia , ieri, asupra situaţiei grave în care se află unii dintre pacienţii cronici, care nu îşi mai găsesc tratamentul sau acesta le vine cu întârziere punându-le astfel viaţa în pericol.
Preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Călin Gălăşeanu, atenţiona pe 9 februarie că aproximativ 800.000 de pacienţi cu afecţiuni cronice riscă să rămână fără tratament în acest an în cazul dispariţiei de pe piaţă a unui număr de 123 de medicamente esenţiale pentru cel puţin 10 arii terapeutice.
Foto: eclujeanul.ro
Sursa: Agerpres