Liste de așteptare pentru bolnavi în stadii terminale la Luduș

La Spitalul Orășenesc din Luduș funcționează unul dintre puținele compartimente de paliație din județul Mureș.
Acesta a fost înființat în urmă cu mai puțin de 4 ani, timp în care au primit îngrijire de specialitate aproape 500 de pacienți.
Cele 12 paturi existente sunt însă puține în raport cu cererea foarte mare, iar din cauza lipsei de spațiu nu există posibilități de extindere.
Aici sunt îngrijiți, în sistem de internare continuă, bolnavii de cancer și cu demență, sau alte boli neurologice.
Mai sunt, însă, mulți alți bolnavi grav internați pe alte secții, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș managerul Spitalului din Luduș, Claudia Uțiu:

Am avut, în total, până la sfârșitul lui 2018, 495 de pacienți. Adresabilitatea este mare pentru că sunt foarte mulți pacienți care au nevoie de aceste îngrijiri. Sunt pacienți, în deosebi, cu probleme de tumori maligne, Alzheimer… Se fac planificări în avans. Acum, cred că vreo 10 sunt dar, oricum, acești pacienți ca în tot județul sau în toată țara, sunt nu numai internați la paliative sau oncologie, ci sunt și pe secții, pe Interne, pe Chirurgie.. datorită lipsei numărului de paturi pe partea de paliative.

Bolnavii în stadii terminale internați la Luduș sunt îngrijiți de 15 angajați, respectiv asistente, infirmiere, îngrijitoare curățenie și doi medici, dintre care doar unul are competență în îngrijiri paliative iar celălalt este în curs de specializare.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SELECȚIUNI DIN PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Acţiune cu forţe mărite a poliţiştilor î...

Stan Lucian | Citeste articolul

Au fost oprite în trafic 113 autovehicul...

Parteneri