Județul Mureș este pe locul 8 pe țară după numărul de vaccinați

Aproximativ 35% dintre mureșenii eligibili au optat pentru vaccinare, însă procentul este unul mic, comparativ cu alte județe din țară.

Mureșenii au acum la dispoziție 17 centre de vaccinare, unde se pot prezenta fără programare, dar se pot programa pe platformă pentru a nu sta la coadă.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Damian Samoilă:

În acest moment în ceea ce privește campania de vaccinare ne apropiem de procentul de 35% populație vaccinată din populația eligibilă din județul Mureș. Acest procent ne situează pe locul 8 la nivel național. Avem 17 centre active de vaccinare pentru luna de vaccinare, plus centrele din spitale care au fost reactivate pentru vaccinarea personalului medical cu doza a treia. Recomandăm ferm programarea în platforma de vaccinare pentru a fi evitate cozile și pentru a se evita un timp lung de așteptare, mai ales fiind dat interesul crescut atât pentru vaccinarea cu dozele 1 și 2 cât și pentru vaccinarea cu doza a treia.

Pentru cei care doresc să se vaccineze cu Moderna sunt 6 centre dedicate, dar ei pot solicita acest vaccin la orice alt centru, a precizat pentru Radio Tg.Mureș Damian Samoilă:

15 centre vaccinează folosind vaccinul Pfizer, iar 2 centre vaccinează cu vaccinul Johnson&Johnson. Din cele 17 centre, 6 dispun de vaccinul Moderna, iar acestea sunt situate în Târgu Mureș, Reghin, Târnăveni, Gurghiu și Iernut dar, pe lângă cele 6, la orice alt centru din județul Mureș se poate face imunizare folosind vaccinurile Moderna sau Astra Zeneca, cu condiția unei programări prealabile la numerele de telefon ale centrelor de vaccinare.

În acest moment, în județul Mureș este depășită incidența de 4 cazuri la mia de locuitori, iar cele mai multe cazuri de îmbolnăviri se înregistrează în Crăiești și Sâncraiu de Mureș, unde sunt mai mult de 8 cazuri la mia de locuitori.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Cel mai mare festival al florilor, pentr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul ”Magia florilor” începe astăz...

Parteneri