Institutul Cantacuzino a început pregătirile pentru producţia de vaccin gripal
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ‘Cantacuzino’, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, a demarat procesul de pregătire profesională a personalului de specialitate în perspectiva producerii vaccinului gripal.
Deocamdată se învață procedurile în vederea realizării loturilor experimentale, necomerciale, de vaccin gripal, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.
Operatorii se vor perfecţiona la standardele naţionale şi europene în domeniu pentru a putea trece la reluarea producţiei de vaccin gripal pentru uz comercial. De la începutul acestui an, 100 de posturi de cercetător, medic, biolog, biochimist, farmacist, inginer şi personal administrativ au fost scoase la concurs de Institutul ‘Cantacuzino’.
Peste 40 de milioane de lei au fost alocate de MapN.
Sursa: AGERPRES