Gripa a provocat primul deces din acest sezon în județul Covasna

Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Tulcea a murit din cauza gripei la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, diagnosticul fiind confirmat azi de Institutul Cantacuzino din Bucureşti.
Potrivit conducerii spitalului, bărbatul fusese internat pentru o operaţie, dar, pentru că prezenta semnele unei infecţii respiratorii grave, a fost transferat la Secţia de boli infecţioase, unde a murit în urmă cu câteva zile.
Directorul medical al spitalului, dr. Antal Almos:

Potrivit acestuia, până acum au fost confirmate încă zece cazuri de gripă cu virusul A şi B la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe, dar acesta a fost cel mai grav.
Începând de joi, Spitalul Judeţean a suspendat complet programul de vizitare a pacienţilor, în scopul protejării acestora, după ce măsura fusese aplicată preventiv în urmă cu două săptămâni la secţiile Neonatologie şi ATI.
Medicii recomandă populaţiei să ia măsuri pentru a preîntâmpina îmbolnăvirea, respectiv să respecte regulile de igienă şi să evite zonele aglomerate, iar în cazul în care apar simptome să se prezinte la medicii de familie.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri