Focar activ de rujeolă în Harghita
Autorităţile sanitare harghitene recomandă persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva rujeolei sau sunt vaccinate incomplet să nu participe în acest an la marele pelerinaj de Rusaliile catolice de la Şumuleu-Ciuc.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Tar Gyöngyi, a declarat azi, în şedinţa Colegiului Prefectural, că există un nou focar activ de rujeolă, la o comunitate de romi din cartierul Şumuleu-Ciuc.
Până în prezent au fost raportate peste 20 de îmbolnăviri.
Focarul de rujeolă de la Şumuleu-Ciuc a fost izolat, potrivit şefei DSP.
Ea a precizat că acei copii care s-au îmbolnăvit nu au fost vaccinaţi, luând boala de la persoane dintr-un alt focar, din comuna Misentea, aflată în apropierea municipiului Miercurea Ciuc.