Donarea de sânge a scăzut cu 20% în ultimul an în Mureș
Reprezentanții Centrului de Transfuzii Sanguine din Tîrgu-Mureș spun că toamna aceasta este una atipică în ceea ce privește donarea de sânge.
Numărul donatorilor a scăzut dramatic, aparent fără nici un motiv, astfel că în unele situații se solicită sânge din județele de unde provin pacienții, centrul medical din Tîrgu-Mureș fiind un mare consumator de sânge și produse sanguine.Ieri, de exemplu, au donat 42 de persoane, deși peste 60 de cetățeni s-au prezentat la Centru, dar mulți aveau contraindicații.
În urmă cu câțiva ani erau peste 60 de donatori, zilnic, ceea ce înseamnă că spiritul civic a cam dispărut la Tg.Mureș. Puțini donatori sunt și în restul țării, spune purtătorul de cuvânt al Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Tîrgu-Mureș, Marinela Lazăr:
Este o toamnă atipică. Dacă în anii anteriori aveam număr redus de donatori din cauza virozelor sezoniere, anul acesta perioada fără donatori se pare că a început mai repede. Și la nivel național numărul donatorilor este în scădere. Cu circa 15-20% a scăzut numărul donatorilor la Tîrgu-Mureș care este un mare consumator de sânge și componente sanguine, de aceea încercăm să facem față cererilor venite de la spitale și în momentul în care nu avem aceste componente, ele pot să fie primite de la județele de unde provin bolnavii.”
Poate dona sânge orice persoană sănătoasă cu vârsta între 18 – 65 ani, având documente de identitate valabile și care îndeplinește câteva condiții.
Donatorii trebuie să aibă greutatea peste 55 kg, să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, femeile să nu fie însărcinate sau în perioada de lăuzie, să nu aibă / să nu fi avut următoarele boli: hepatită B și C, TBC, sifilis, epilepsie, diabet, ulcer, boli de inimă, astm bronșic și alergii.
Cristina Bulbescu