Creşte finanţarea pentru prevenirea morţii subite

Ministerul Sănătăţii creşte finanţarea pentru programul de prevenire a morţii subite.

Prin acest program se vor achiziţiona dispozitive implantabile, defibrilatoare care se declanşează în mod automat atunci când detectează o aritmie cardiacă, evitându-se astfel producerea unui infarct miocardic, care poate fi fatal.

În acest an Ministerul Sănătăţii alocă 5 milioane de lei, sumă care va duce la creşterea cu 300% a pacienţilor care beneficiază de aceste dispozitive.

Asemenea intervenţii se pot realiza la Institutele de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Tîrgu-Mureş, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi şi în trei spitale din Bucureşti.

Dr. Dan Dobreanu, medic primar cardiologie şi medicină internă, a precizat că, din cauza finanţării reduse, mulţi pacienţi erau nevoiţi să îşi cumpere singuri aparatele, ale căror costuri se ridicau la câteva mii de euro.

În ţările dezvoltate, de exemplu în Germania sau Italia, într-un an se implantează aproximativ 300 de defibrilatoare la un milion de locuitori.

În Ungaria, Cehia sau Polinia, numărul ajunge la 100-150 de aparate.

În România, în 2011 s-au implantat mai puţin de 5 aparate la un milion de locuitori. 

Raluca Creţ

 

Sursa: www.argumentpress.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Târgumureșean arestat pentru furt califi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Polițiștii mureșeni au depistat ieri un ...

Parteneri