Corp nou de clădire pentru Spitalul Judeţean Brașov

CJ Brașov vrea extinderea celui mai mare spital din judeţ, pentru care are în vedere accesarea de fonduri europene.
Administrația județeană se gândește la o extindere a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov cu încă o clădire, de aceeaşi înălţime şi cu acelaşi număr de etaje și care să fie lipită de UPU. În noul corp ar urma să funcționeze toate secţiile, inclusiv unităţile medicale, aflate acum în clădiri pentru care CJ plăteşte chirie, cum ar fi Spitalului de Neurologie sau cel de Pneumoftiziologie.
Preşedintele Comisiei de Sănătate şi Asistenţă Socială a CJ, Mariana Cîju, spunea că proiectul se află doar la stadiul de intenție, însă ar putea fi depus spre finanţare cu fonduri europene pe acest ciclul bugetar, mai ales că se pot atrage până la 17 milioane de euro pentru dotarea spitalelor cu condiția ca documentația depusă să fie impecabilă.
Pentru realizarea acestor planuri, s-a stabilit și o echipă la nivelul CJ alcătuită din vicepreşedintele CJ, Mihai Veştea, consilierul judeţean Adrian Gabor, care conduce Comisia de buget-finanţe a CJ, Mihai Pascu, director general în CJ, şi doi funcţionari publici.

Vali Blajovan

Foto: www.hospbv.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri