Aproape jumătate din mureșenii de peste 12 ani s-au vaccinat

Interesul mureșenilor față de vaccin a scăzut în luna decembrie, comparativ cu luna octombrie, cu un vârf de vaccinare de 22.000 de doze pe săptămână.

Astfel, în primele două săptămâni ale lunii decembrie, puțin peste 20.000 de mureșeni au trecut prin centrele de vaccinare, cei mai mulți pentru rapel sau doza 3.

Județul Mureș se situează pe locul 8 pe țară după procentul de populație eligibilă care s-a vaccinat, a preciyat pentru RTM purtătorul de cuvânt al Prefecturii Mureș, Damian Samoilă:

Avem un procent pe județ de 48,64% din populația eligibilă. În ceea ce privește dozele administrate, în prima jumătate a lunii decembrie avem un total de 20.500 de doze administrate. Dintre acestea, 9.517 reprezintă doza 3, 3.619 reprezintă prima doză, iar 1.809 au fost administrate cu vaccinul Johnson&Johnson.

Acțiunile de vaccinare fără programare continuă și în zonele rurale, cea mai recentă fiind acțiunea de la Batoș, unde s-au vaccinat 144 de persoane.

Următoarea acțiune este programată în 18 decembrie, în comuna Beica de Jos.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri