Sâmbătă se desfășoară la Brașov ,,Crosul 15 Noiembrie”

Publicat de Corina Muntean, 10 noiembrie 2017, 18:41
Sâmbătă, la Brașov, se va desfășura cea de-a 28-a ediţie a concursului internaţional ,,Crosul 15 Noiembrie”, competiţie sportivă de alergare pe şosea.
Evenimentul este organizat de Asociaţia 15 Noiembrie 1987 și este dedicat celor care au luptat pentru înlăturarea comunismului. Dealtfel, ca de fiecare dată, traseul competiției rememorează itinerarul participanţilor la revolta anticomunistă a muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987. Traseul, în lungime de 5 km, este : SC Roman, unde va fi dat startul – Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean – Hidromecanica – Sala Patria – Teatrul Sică Alexandrescu – Prefectura Braşov, unde va fi linia de sosire.
Concursul este deschis tuturor categoriilor de participanţi şi se va desfăşura conform regulamentului Federației Române de Atletism, iar startul va fi dat la ora 11,00, pentru fete și la ora 11,30, pentru băieți. Se vor întocmi mai multe clasamente: general, unul pentru fete, unul pentru băieţi, pe categorii de vârstă, precum şi pentru participanţii amatori.
De remarcat că, pe traseul de deplasare al concurenților, circulația auto, inclusiv cea a mijloacelor de transport în comun, va fi restricționată și deviată pe străzile adiacente.
Dorin Dușa