Salvatorii SMURD, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024
Publicat de Rotar Mirela, 10 noiembrie 2024, 13:26
În perioada 5-9 noiembrie, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare “World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional dedicat descarcerării și primului ajutor de urgență.
România a obținut locul întâi la mondial și locul doi mondial la categoriile Trauma Complex și Trauma Overall, iar echipajul ISU Mureș s-a situat pe locul 8 mondial la secțiunea ”Descarcerare”.
La competiția ce a avut loc în Portugalia au participat 36 de echipe profesioniste de salvatori din 20 de state din întreaga lume.
În ultimii ani, echipele României au obținut rezultate remarcabile în cadrul acestei competiții, clasându-se pe primele locuri și demonstrând un înalt nivel de profesionalism și pregătire.
Autor: Rodica Boariu