Salvați Copiii: Costurile pentru meditații s-au triplat în ultimii ani

Publicat de Rotar Mirela, 25 martie 2025, 12:27
Un studiu publicat de Organizația Salvați Copiii arată că părinții sunt nevoiți să plătească, în medie, aproape 10.000 de lei anual pentru meditații, after school și materiale didactice.
Comparativ cu anul 2021, costul mediu anual suportat de părinți pentru educația copiilor a crescut cu aproximativ 45%, în 2024.
Cele mai importante creșteri sunt cele legate de meditații, aproximativ 3.700 lei, și after school, aproximativ 2.500 lei.
Liliana Bibac – Moșneguțu, coordonator programe educaționale Organizația Salvați Copiii, atrage atenția asupra discriminării la care sunt supuși copiii din medii vulnerabile în acest context.
,,Este o situație îngrijorătoare care ne arată inechitatea și inegalitatea accesului copiilor la educație, pentru că acei copii care pot să facă meditații, ai căror părinți își permit să le plătească meditații, vor avea niște rezultate, niște progrese școlare foarte bune, pe când copiii din medii, să spunem, vulnerabile, nu vor avea acces la pregătire școlară suplimentară și alte facilități pe care costurile educații le presupun.”
Părinții spun că sumele alocate meditațiilor sunt în continuă creștere, deși pregătirea suplimentară nu este întotdeauna necesară, spune pentru Radio Tg.Mureș președintele unei asociații de părinți, Iuliana Constantinescu.
,,Am ajuns ca meditațiile să reprezinte un coeficient mai mare de educație decât se întâmplă în spațiul școlar, din ce în ce mai mulți părinți apelează la meditatori privați ca să le pregătească copiii. Uneori meditațiile sunt necesare pentru că unii copii au anumite dificultăți în învățare, pe care cadrul didactic, la clasă, nu are timp sau nu-și dorește să le acopere. Sunt și nevoi de performanță, așa cum vorbim de admiterea la anumite universități, unde se susțin examene destul de competitive, și mai avem de-a face și cu cealaltă situație, categoria modei.”
Vârsta la care copiii încep meditațiile este tot mai mică, iar costurile pot ajunge până la câteva sute de lei pe oră, pentru copiii mai mari.
Iuliana Constantinescu:
,,Din nefericire, avem de-a face cu copii care fac meditații încă din clasa pregătitoare, sub formă de meditații sau sub formă de activități plătite în after school-uri private. Ca și sumă, cheltuielile cresc exponențial, în funcție cu nevoia, până la admiterea la facultate, acolo unde profesori foarte căutați ajung să facă meditații în grup cu cinci, șase, chiar 10 elevi, pe sume considerabil de mari. Costurile pleacă undeva de la 50 lei ora și pot ajunge până la câteva sute de lei.”
Părinții sunt de părere că elevii ar trebui să învețe la școală tot ce au nevoie și să nu fie nevoiți să apeleze la pregătire suplimentară, cu costuri mari.
Studiul Salvați Copiii mai arată că majoritatea copiilor fac meditații la matematică, limbi străine și limba română.
Costul lunar al meditațiilor este de aproximativ 1.000 de lei, iar un copil face, de regulă, meditații la două materii, iar alocarea acestei sume presupune, de multe ori, amânarea unor cheltuieli necesare.
Autor: Raluca Creț