Salvamontiștii harghiteni au avut aproape 500 de intervenții, în 2024
Echipele Salvamont Harghita au avut aproape 500 de solicitări de acordare de prim-ajutor, în cursul anului trecut.
Publicat de APETRI MARGARETA, 21 ianuarie 2025, 15:16
În aproape 200 dintre acestea, a fost necesară intervenția a două sau trei echipaje de salvare.
Simon László, Șef Serviciu Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita, a precizat pentru RTM că cele mai multe intervenții au avut loc în timpul iernii, pe pârtiile de schi.
„Marea majoritate a accidentelor se produc pe domeniile schiabile, adică pe pârtii de schi. Cazurile nu au fost super grave, cu luxații, cu entorse, cu fracturi de membru inferior, superior. Cel mai aglomerat e la Harghita și Harghita-Băi dar și la Harghita Mădăraș.”
Două cazuri de salvare subacvatică au fost cu recuperări de persoane decedate, predate ulterior către Institutul de Medicină Legală din București.
O altă intervenție dificilă a avut loc chiar ieri, a completat Simon Laszlo.
„Putem enumera două cazuri care au fost acvatice, chiar subacvatice, numai că la aceste cazuri, din păcate, a fost vorba de deces. Am intervenit ieri la un accident forestier unde o victimă a fost blocată sub copaci. TAF-ul trăgea lemnele și, din păcate, a fost prinsă sub încărcătură și a suferit o leziune de craniu, a decedat pe loc. Echipa noastră din Toplița a fost solicitată și practic a trebuit să facă transportul defunctului până la morgă.”
În cadrul Serviciului Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita își desfășoară activitatea zece angajați și peste 160 de voluntari.
Aceste echipe activează în nouă structuri salvamont, situate la Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Borsec, Vlăhița, Bălan și Ghimeș.
Autor: Raluca Creț