Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, douăsprezece apeluri de urgenţă – informează Dispeceratul Naţional de profil

Publicat de radiomures, 7 aprilie 2018, 18:23
Cele mai multe solicitări, cinci, au venit la Lupeni, două la Sinaia şi câte unul la Săcele, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Neamţ.
Turiştii au sunat şi pentru a afla informaţii despre zona montană respectivă. Salvatorii montani le recomandă să nu se aventureze pe traseele nemarcate şi să aibă echipament corespunzător, dacă pornesc în drumeţii.
Potrivit Ministerului de Interne, peste 350 de jandarmi montani sunt pregătiţi să intervină, dacă va fi necesar şi să monitorizeze zonele pe care turiştii le frecventează.