Salariile bugetarilor ar putea fi majorate.
Publicat de radiomures, 11 martie 2012, 00:00
Aceasta, pentru că, încă de la sfârşitul lunii decembrie, au fost îndeplinite condiţiile de ridicare a măsurilor de austeritate, a spus, astăzi, preşedintele Traian Băsescu.
El a precizat că era de datoria sa să ceară Parlamentului şi Guvernului reîntregirea salariilor, având în vedere că reducerile respective aveau caracter temporar. Într-o emisiune televizată, şeful statului a spus că revenirea salarială ar trebui să se facă cu 15 procente, iar banii vor fi luaţi din veniturile bugetului de stat.
Rador