Salariaţii muzeelor publice din România anunţă că, în perioada următoare, vor declanşa o acţiune de protest

Publicat de radiomures, 18 mai 2017, 13:19
Preşedintele Sindicatului Lucrătorilor din Muzeul Naţional de Istorie a României, Decebal Vleja, a explicat, pentru Radio România Actualităţi, că principalele nemulțumiri ale acestora sunt legate de legea salarizării unice, de diferenţele care s-au creat în cadrul domeniului cultură.
Aceștia susțin că sunt diferenţe foarte mari între instituţiile de spectacol şi celelalte ramuri din domeniu.
O altă nemulţumire este generată de Ordonanţa 2 din 2017, prin care au fost crescute cu 50% numai o parte din salariile angajaţilor din domeniul cultură, generându-se ideea că muzeele sunt instituţii de rang inferior.