S-a încheiat şi ultima probă a Bacalaureatului
Publicat de radiomures, 6 iulie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:05
Absolvenţii din Mureş au ales 11 discipline pentru proba la alegere a profilului, cei mai mulţi înscrişi fiind la geografie şi biologie, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Mureş, Raluca Marian.
În Mureş s-au înscris peste 4500 de elevi, din care 166 au absentat.
Absolvenţii nu s-au plâns nici de camerele de supraveghere, nici de căldură, ci doar de faptul că au întârziat puţin subiectele, ceea ce a făcut să le crească emoţiile.
Un elev de la Grupul Şcolar Electromureş a fost eliminat azi din examen pentru că a încercat să copieze, ceea ce ridică la 6 numărul absolvenţilor care ratează Bacalaureatul timp de 2 sesiuni.
Rezultatele probelor scrise se vor afişa duminică.
Luni, 9 iulie se vor putea depune contestaţiile (între orele 08:00 – 12:00), iar rezultatele finale se vor afişa joi, 13 iulie 2012.
Adela Moldovan