S-au deschis secţiile de votare; cetăţenii îşi aleg reprezentanţii în administraţia locală şi în Parlamentul European
Publicat de Stan Lucian, 9 iunie 2024, 08:27 / actualizat: 11 iunie 2024, 8:27
Cei aproape 19 milioane de alegători sunt aşteptaţi să-şi desemneze, la urne, reprezentanţii în Parlamentul European, dar şi primarii, preşedinţii de consilii judeţene, consilierii locali şi judeţeni.
Pe teritoriul României sunt deschise 18.955 de secţii de votare, iar în străinătate, Ministerul Afacerilor Externe a organizat 915 secţii de vot pentru scrutinul europarlamentar.
Cele mai multe secţii de votare din ţară se află în Bucureşti, iar din străinătate – în Italia, Spania şi Marea Britanie.
Procesul de votare se va încheia la ora 22,00, dar se poate prelungi, în mod excepţional, până la ora 23,59.