S-a redeschis Skate Park-ul din Sfântu Gheorghe
Inaugurat în august anul trecut, Skate Park-ul din Sfântu Gheorghe și-a redeschis porțile la începutul acestei săptămâni, fiind utlizat zilnic de cel puțin 50 de skateri, începători sau avansați.

Publicat de APETRI MARGARETA, 27 martie 2025, 12:09
Șeful administratorului Sepsi Rekreativ, Bodor Lorand, a precizat pentru RTM că localnicii așteptau redeschiderea, locația fiind foarte populară, iar prețurile au rămas neschimbate:
„De luni dimineața am dat drumul la Skate Park-ul din municipiul Sf. Gheorghe, care se bucură de popularitate mai ales printre tineri, dar și în rândul celor care deja se pricep, deci sunt mai profesioniști. Programul e de la ora 9.00 până la ora 20.00. Tarifele sunt mai multe, diferențiate, cu Sepsi Card, cu familii numeroase, cu limită de vârstă – se găsesc pe siteul societății www.rekreativ.club”
Din data de 25 martie, peste 100 de biciclete Sepsi Bike pot fi închiriate din nou, zilnic, în Sf. Gheorghe.
Revine Bodor Lorand:
„De marți am pornit și serviciul de închiriere biciclete, programul fiind între orele 6.00 și 22.00. Bicicletele se pot găsi în 17 stații, pe zona administrativă a municipiului Sf. Gheorghe. Colegii cred că au scos undeva la 105 sau 110 biciclete, care au fost verificate și cele care au avut nevoie au fost și reparate.”
Bodor Lorand spune că localnicii care folosesc bicicletele închiriate pentru deplasarea prin municipiu au avut în general grijă de ele și nu s-au înregistrat cazuri de furturi sau distrugeri deliberate.
Autor: Valeriu Russu