S-a prăbușit o parte din Zidul Cetății Sighișoara

Publicat de Corina Muntean, 5 februarie 2018, 16:23 / actualizat: 29 septembrie 2018, 20:59
Duminică seara, aproape de miezul nopții, camerele de supraveghere au surprins prăbușirea a 4,6 metri din zidul de incintă.
Primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean a dispus ca măsură de urgență izolarea zonei și a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență.
S-au luat măsuri pentru restricționarea traficului auto pe str. Zidul Cetății, pe un sens de circulație, și s-a închis accesul pietonal pe Aleea Cetății.
Totodată, a fost notificat Ministerului Culturii, Inspecția de Stat în Construcții și Prefectura Mureș.
În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului, un specialist în domeniul restaurării și conservării monumentelor istorice se va deplasa la Sighișoara pentru efectuarea unei expertize tehnice, urmând ca porțiunea căzută să fie refăcută în regim de urgență.
Din documentația existentă rezultă că, în zona prăbușirii zidului de incintă, în vechime, au avut loc alunecări de teren.
Locuitorii din zonă sunt rugați să-și parcheze autovehiculele în afara perimetrului cetății.
Corina Fontu/ Evelina Racoțean