S-a încheiat cea de XXIV-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă

Publicat de Corina Muntean, 20 februarie 2022, 15:59 / actualizat: 21 februarie 2022, 7:45
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a declarat închisă cea de-a XXIV-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă. Ceremonia de final a avut loc duminică, pe Stadionul Olimpic ‘Cuibul de Pasăre’ din Beijing.
Thomas Bach a fost invitatul special al acestui eveniment, alături de preşedintele Chinei, Xi Jinping. Cei doi au asistat la ceremonia desfăşurată sub semnul fulgului de nea, simbolul acestor Jocuri.
O suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi de leduri a asigurat spectacolul de lumini la ceremonia de închidere, în cursul căreia delegaţiile prezente la Beijing şi-au luat rămas bun de la JO 2022.
Portdrapelul României la ceremonia de închidere a fost Andreea Grecu, clasată pe locul 12 la monobob şi pe 18 la bob-2 feminin (alături de Katharina Wick).
Dintre cele 91 de delegaţii care au luat parte la Jocurile de la Beijing, 30 nu au putut fi prezente la această ceremonie, drapelele lor fiind purtate de voluntari. Acest lucru s-a datorat protocolului care impune ca sportivii să părăsească Satul Olimpic în decurs de 24 de ore după încheierea probelor lor.