Rusia a fost suspendată ieri din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului
Publicat de MIRELA ROTAR, 8 aprilie 2022, 07:28
Rusia a fost suspendată ieri din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care şi-a exprimat preocuparea pentru criza umanitară şi încălcarea drepturilor omului din Ucraina.
Decizia a fost luată pe fondul descoperirilor a sute de morţi, mulţi cu urme de tortură şi de execuţii sumare, în localităţile recapturate de forţele ucrainene. Rusia neagă că forţele sale ar fi ucis civili, dar tot mai multe dovezi indică opusul, inclusiv înregistrări video, fotografii din satelit şi mărturii ale supravieţuitorilor. Serviciile secrete germane ar fi interceptat şi comunicaţii ale armatei ruse de la Bucea care ar proba acest lucru.
Votul Adunării Generale ONU pentru suspendarea din Consiliul pentru Drepturile Omului a unui membru permanent al Consiliului de Securitate, Rusia, a fost unul istoric – a spus ambasadorul Statelor Unite la Naţiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield. Vorbind în încheierea sesiunii speciale a Adunării Generale a ONU, Thomas-Greenfield a insistat asupra mesajului transmis Rusiei de comunitatea mondială.
Linda Thomos-Greenfield:
Am transmis împreună un mesaj puternic că suferinţa victimelor şi supravieţuitorilor din Ucraina nu va fi ignorată. În ciuda tentativei de dezinformare a Rusiei, cu toţii am văzut imaginile îngrozitoare din Bucea, Irpin şi alte recent eliberate oraşe ucrainene.
93 de ţări au votat pentru suspendarea Rusiei, 28 împotrivă, iar 58 s-au obţinut. În urma votului, Departamentul de Stat a arătat într-o declaraţie că atrocităţile din Burcea, Irpin şi Mriupol sunt, o dată în plus, dovezi ale crimelor de război comise de Rusia şi că, prin votul de la Naţiunile Unite, lumea trimite încă un semnal clar că Rusia trebuie să înceteze imediat şi necondiţionat războiul împotriva Ucrainei.