Românii scot şi timbre cu NATO.
Publicat de radiomures, 25 noiembrie 2002, 00:00
Invitarea României sã adere la structurile Alianţei Nord-Atlantice reprezintã un pas de o importanţã istoricã.
Pentru a marca acest eveniment deosebit pentru ţara noastrã, COMPANIA NAÞIONALÃ POªTA ROMÂNÃ S.A., prin sucursala sa specializatã Romfilatelia, a lansat, la data de 22 noiembrie a.c., prima serie de mãrci poştale cu hologramã din ţara noastrã, sub titlul: „România invitatã în NATO – Praga 21 noiembrie 2002” .
Emisiunea a fost conceputã ca un bloc format din douã mãrci poştale cu hologramã, cu aceeaşi imagine şi valori nominale, poziţionate pe ambele pãrţi ale blocului şi o vignetã la mijloc. Holograma reprezintã o împletiturã de 10 panglici simbolizând steagurile celor 10 ţãri nominalizate pentru NATO şi un mãnunchi de frunze de laur şi stejar aşezate pe un fundal cu ornament românesc. Drapelul tricolor desprins din hologramã, are pe cealaltã parte steagul albastru şi emblema NATO. Timbrul ilustreazã în prim plan, pe partea stângã, acvila cu cruce – emblema heraldicã a României. Aripa deschisã a acvilei simbolizeazã zborul, avântul iar cuibul ideea de renaştere. Tot în prim-plan, pe partea dreaptã a timbrului, este ilustrat un brâu rãsucit, cu aspect de piatrã, simbolizând împletirea intereselor ţãrii noastre cu cele ale NATO, iar în partea de sus este ilustratã stema României. Vigneta este poziţionatã în partea centralã a blocului şi reproduce emblema Alianţei Nord – Atlantice. Emisiunea a fost machetatã de cãtre Octavian Penda şi reprezintã o noutate în activitatea de editare a Poştei Române, fiind primul timbru cu hologramã din ţara noastrã.
ROMNET / Sorina Bota