Românii vor putea călători în Grecia de la mijlocul lunii aprilie

Publicat de Corina Muntean, 19 martie 2021, 13:09
Sezonul turistic în Grecia va începe oficial pe 14 mai, însă turiştii români şi cei din UE vor putea veni încă de la mijlocul lunii aprilie şi vor putea petrece Paştele în această ţară, a declarat, azi, ministrul grec al Turismului, Charis Theocharis, aflat în vizită la Bucureşti.
El a arătat că, pentru a intra în Grecia, turiştii trebuie să îndeplinească una dintre cele trei condiţii: fie să prezinte un test negativ, fie dovada vaccinării, fie să fi trecut prin boală şi să prezinte un test de anticorpi.
De asemenea, turiştii pot fi testaţi aleatoriu la graniţă cu teste rapide, iar cei testaţi pozitiv vor sta în carantină într-un hotel din Grecia, costurile de cazare fiind acoperite de partea greacă. La fel ca anul trecut, copiii sub 10 ani nu necesită testare.
Potrivit ministrului grec, moto-ul acestui sezon este ‘Tot ce vrei este Grecia’.