Românii pot investi din nou în titluri de stat Tezaur, începând de luni, 10 iunie
Publicat de Rotar Mirela, 7 iunie 2024, 19:44
Românii pot investi din nou, începând de luni, 10 iunie, în titluri de stat Tezaur cu maturități de unu și 3 ani, la dobânzi neimpozabile de 6, respectiv 6,85%, anunță Ministerul Finanțelor.
Acestea pot fi cumpărate până în 3, respectiv 5 iulie de la unitățile Poștei Române și ale Trezoreriei, iar online, până în 4 iulie, numai de către persoanele înregistrate în spațiul privat virtual.
Titlurile sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
Ministerul arată într-un comunicat că fondurile obținute de stat vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Sursa: RRA