Românii îşi doresc servicii publice on-line
4 din 10 români își doresc să poată adresa online audiențele organizate de primării, iar mai mult de 6 din 10 cetățeni vor să își poată depune acte online.
Publicat de Stan Lucian, 28 octombrie 2024, 13:00
Sunt două dintre concluziile unui studiu legat de satisfacția românilor privind serviciile digitalizate oferite de primării, studiu care a fost prezentat la Târgu Mureș în cadrul evenimentului ”Summit-ul Primăriilor”.
Studiul ”Pulsul Cetățeanului” comandat de Ghidul Primăriilor a fost realizat la nivel național de o companie specializată și a urmărit să afle cât de cunoscute sunt serviciile online, explică sociologul Silvia Luican:
„Pe primul loc desigur este depunerea de acte. Aici însă ce ne-a surprins este că audienţele on-line sunt dorite de către cetăţeni atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Cu toate că în mediul rural mai interesant a fost că oamenii îşi doresc dezbateri publice.”
Studiul a urmărit să afle şi sentimentele pe care le au oamenii faţă de localitatea lor şi ce apreciază cel mai mult la aceasta.
Datele au relevat că românii apreciază cel mai mult spațiile verzi din localitate, aspect de care s-au arătat cel mai mulțumiți.
Silvia Luican:
„Spațiile verzi și siguranța publică sunt cele mai apreciate aspecte la nivel național. 35,2% dintre respondenți plasează spațiile verzi, parcurile și zonele de agrement pe primul loc, atât în orașele mari, cât și în cele mici. Siguranța publică este considerată a doua cea mai importantă, fiind apreciată de 28,1% dintre respondenți, iar în mediul rural aceasta este chiar cea mai apreciată.”
În ceea ce privește infrastructura, există diferențe notabile între regiunile României. Oltenia (49,8 %) și Banat-Crișana-Maramureș (46,4 %) au cele mai mari procente de satisfacție cu privire la infrastructură, în timp ce Dobrogea (19,6 %) și București-Ilfov (26,1 %) înregistrează cele mai scăzute niveluri de satisfacție.
Autor: Sanda Vițelar