România va participa la Euro Ice Hockey Challenge
Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 22 ianuarie 2015, 21:21
Echipa naţională de hochei pe gheaţă a României va participa la turneul Euro Ice Hockey Challenge de la Torun (Polonia), care va avea loc în perioada 6-8 februarie, potrivit federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă. La competiţie vor mai fi prezente, pe lângă formaţia gazdă, favorită la câştigarea turneului, şi selecţionatele din Ungaria şi Ucraina.
România va juca în primul meci, pe 6 februarie, cu Ungaria (ora 17,00), celălalt meci al zilei fiind Polonia – Ucraina (20,30). Următorul meci al tricolorilor va fi împotriva Ucrainei, pe 7 februarie (20,30), după jocul Polonia – Ungaria (17,00). În ultima zi a competiţiei, duminică 8 februarie, România va înfrunta Polonia (20,30), iar Ungaria va da piept cu Ucraina (17,00).
Agerpres
sursa foto-libertatea.ro