România, surclasată de Cehia la baschet

Publicat de Corina Muntean, 4 februarie 2021, 15:54
Naționala feminină de baschet a României a fost învinsă, joi, la Istanbul, de formația Cehiei, cu scorul de 100-52(32-8, 26-17, 18-16, 24-11), în penultimul meci din campania de calificare la Campionatul European.
Tot joi, dar de la ora 20.00, în cealaltă partidă din grupa D, Italia va primi replica Danemarcei.
În ultimul joc din aceste preliminarii, selecționata tricoloră, care ocupă cea de-a treia poziție în grupa D, cu 6 puncte, va întâlni, sâmbătă, 6 februarie, de la ora 20.00, echipa Italiei.
Valeriu Voaideș