Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

România stă bine la produsul intern brut calculat la paritatea puterii de cumpărare

Foto: radioiasi.ro

Publicat de Corina Muntean, 1 iulie 2022, 11:36

Cifrele ne situează cu doar 15 % sub media Uniunii Europene în privința consumului individual real.

În UE, Luxembourg a avut anul trecut cel mai ridicat nivel de trai, cu 46% peste media UE. Micul stat european este urmat de Danemarca și Germania, care depășesc media cu 20%, conform celor mai noi date publicate de Eurostat. La polul opus, Bosnia și Herțegovina e a doua cea mai săracă țară din Europa, având un nivel de trai situat la doar 41% din media europeană. Doar albanezii au un nivel de trai mai prost, situat la 39% din medie, în vreme ce Serbia se situează la 52% din media europeană. În regiunea statelor foste iugoslave Muntenegru s-a clasat cel mai bine (60%), urmat de Serbia (52%), Macedonia de Nord (49%), în vreme ce Bulgaria e codașa membrelor UE (63%). Cel mai aproape de media UE se situează Italia, Lituania și Cipru, în vreme ce Cehia, Slovenia, Polonia, Spania, Portugalia și România au rămas în medie cu 15% în urmă. Croația e printre țările UE cu nivel scăzut de trai, exprimat sub forma consumului individual real, cu 27% sub media UE. Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că Bulgaria și România au avut cele mai mici preţuri de consum din Uniunea Europeană în 2021, ambele fiind la 56% din media UE. Eurostat a calculat preţurile de consum utilizând paritatea puterii de cumpărare (PPC). În 2021, cel mai ridicat nivel al preţurilor în Uniunea Europeană s-a înregistrat în Danemarca şi Irlanda (ambele 140% din media UE). Aceste două state membre UE au fost urmate de Luxemburg (132%), Suedia (128%) şi Finlanda (126%). În 2021, cele mai mari diferenţe de preţuri s-au înregistrat la categoriile ‘restaurante şi hoteluri’ precum şi ‘alcool şi ţigări’. Nivelul preţurilor pentru restaurante şi hoteluri ea de aproape 3,4 ori mai mare în cea mai scumpă ţară membră UE decât în cea mai ieftină. Nivelul preţurilor la ‘restaurante şi hoteluri’ a variat de la 46% din media UE în Bulgaria, 54% în România şi 62% în Ungaria, până la 155% din media UE în Danemarca, 137% în Suedia şi 133% în Finlanda. Alimentele şi băuturile non-alcoolice sunt cele mai ieftine în România (69% din media UE) şi Polonia (72%), iar cele mai scumpe în Luxemburg (125% din media UE), Danemarca (120%) şi Irlanda (119%). Bulgaria este printre statele cu cele mai mici preţuri la alimente şi băuturi non-alcoolice, cu 69,3% din media UE. Îmbrăcămintea este categoria de produse unde diferenţele între statele membre UE sunt cele mai mici, variind între 76% din media UE în Bulgaria şi până la 134% în Danemarca.

Pe locul al doilea în ceea ce priveşte diferenţa între preţuri se află alcoolul şi tutunul, cel mai scăzut nivel fiind în Bulgaria (64% din media UE), Polonia (72%) şi Ungaria (79%), iar cel mai ridicat în Irlanda (205% din media UE), urmată de Finlanda (173%), Suedia (136%), Danemarca şi Franţa (ambele 134%). Variaţiile de preţ sunt provocate de diferenţele de impozitare la aceste produse.

La echipamentele pentru transport personal se înregistrează de asemenea diferenţe mici de preţuri între statele membre, cele mai ieftine fiind în Polonia (81% din media UE), iar cele mai scumpe în Danemarca (138%).

Diferenţele de preţ sunt de asemenea limitate la produsele electronice de consum, de la 88% din media UE în Polonia la 113% în Ţările de Jos.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Economic vineri, 4 aprilie 2025, 11:35

Războiul tarifelor UE-SUA va avea efecte puternice şi în România

Tarifele vamale impuse de administraţia americană a produselor importate din Uniunea Europeană vor afecta şi economia românească. Anul trecut...

Războiul tarifelor UE-SUA va avea efecte puternice şi în România
Economic joi, 3 aprilie 2025, 15:47

Peste 10.400 de dosare au mai fost aprobate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice

Lista este publicată pe site-ul Adminsitraţiei Fondului pentru Mediu – afm.ro. În perioada următoare vor fi aprobate şi restul dosarelor...

Peste 10.400 de dosare au mai fost aprobate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice
Economic joi, 3 aprilie 2025, 15:00

Au demarat plățile pentru sprijinul cuplat zootehnic (SCZ) și ajutorul național tranzitoriu (ANT)

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunțat ieri la Târgu Mureş, în cadrul unei întâlniri cu membrii Federației...

Au demarat plățile pentru sprijinul cuplat zootehnic (SCZ) și ajutorul național tranzitoriu (ANT)
Economic joi, 3 aprilie 2025, 12:43

Fermierii pot instala panouri fotovoltaice cu 100% bani europeni

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunțat ieri la Târgu Mureş, în cadrul unei întâlniri cu membrii Federației...

Fermierii pot instala panouri fotovoltaice cu 100% bani europeni
Economic miercuri, 2 aprilie 2025, 16:00

Ministrul Agriculturii confirmă: Romgaz va prelua în curând activele Azomureș

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a declarat astăzi la Târgu Mureş, că Romgaz va finaliza, în perioada următoare,...

Ministrul Agriculturii confirmă: Romgaz va prelua în curând activele Azomureș
Economic miercuri, 2 aprilie 2025, 08:26

Energia fotovoltaică a doborât un nou record în producția de electricitate a Europei în luna martie

Energia fotovoltaică a doborât un nou record în producția de electricitate a Europei în luna martie, pentru a treia lună la rând, potrivit...

Energia fotovoltaică a doborât un nou record în producția de electricitate a Europei în luna martie
Economic marți, 1 aprilie 2025, 19:34

Romania riscă să piardă peste 13 miliarde de euro pentru neîndeplinirea jaloanelor din PNRR, inclusiv pe componenta de investiţii

Ministrul de resort Marcel Boloş a prezentat astăzi, în comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor stadiul negocierilor cu oficiali...

Romania riscă să piardă peste 13 miliarde de euro pentru neîndeplinirea jaloanelor din PNRR, inclusiv pe componenta de investiţii
Economic marți, 1 aprilie 2025, 18:24

Consiliul Judeţean Harghita anunţă lansarea mai multor programe cu finanţare nerambursabilă

Consiliul Judeţean Harghita anunţă lansarea mai multor programe cu finanţare nerambursabilă pentru activităţi destinate tinerilor, sportului,...

Consiliul Judeţean Harghita anunţă lansarea mai multor programe cu finanţare nerambursabilă