România şi Ungaria au căzut de acord asupra livrărilor de gaze naturale

Publicat de Corina Muntean, 5 februarie 2018, 18:30 / actualizat: 6 februarie 2018, 10:47
România va pune la punct condiţiile tehnice pentru exporturile de gaze naturale spre Ungaria până în 2020, în conformitate cu acordul semnat azi la Bucureşti de miniştrii de Externe din cele două ţări, Szijjárto Péter şi Teodor Meleşcanu, informează agenţia ungară de presă MTI.
Potrivit lui Szijjárto Péter, începând din anul 2022, mari cantităţi de gaze naturale extrase din Marea Neagră vor putea fi livrate Ungariei. Szijjárto a adăugat că firmele ungare şi-au rezervat deja întreaga capacitate de 4,4 miliarde metri cubi pe an a conductei de aprovizionare care leagă România de Ungaria.
Anterior, Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat că susţine exploatarea gazelor din Marea Neagră, însă acest lucru trebuie făcut în aşa fel încât România să obţină un profit maxim.