România şi Slovenia indicarea precisă a ţării de origine a mierii

Publicat de Corina Muntean, 25 mai 2019, 18:48
România şi Slovenia vor să schimbe legislaţia din Uniunea Europeană de etichetare a mierii prin indicarea precisă a ţării de origine, indiferent dacă aceasta provine de la ţări un UE sau state terţe. Acest lucru a fost afirmat sâmbătă de Tanja Strnisa, secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Alimentaţiei din Republica Slovenia, la conferinţa ‘Apicultura în context european şi mondial’.
În conformitate cu legislaţia actuală a Uniunii Europene pe etichetă se poate menţiona provenit din Uniunea Europeană sau nou-UE, iar consumatorii noştri şi apicultorii doresc să aibă informaţii mai precise, dacă este dintr-o ţară terţă, din care anume ţară terţă, iar dacă este din Uniunea Europeană din care ţară membră a Uniunii Europene provine. Iar în această privinţă cele două ministere ale noastre se susţin unul pe altul în ideea schimbării acestui mod de etichetare la nivel European.
Prezent la eveniment, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, a declarat că ar trebui să ne dea de gândit faptul că în România consumul de zahăr pe cap de locuitor este de 30 de kg, iar cel de miere pe cap de locuitor este de un kg şi că ar trebui să facem diferenţa în opţiunile pe care le avem.
La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.
Potrivit datelor ACA, în ultimii 2-3 ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 550 de grame pe locuitor pe an, însă şi în aceste condiţii România se află tot la coada clasamentului, la nivel european. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia.