România se confruntă cu un fenomen de profesionalizare a infractorilor
Publicat de radiomures, 8 mai 2018, 19:09
România se confruntă cu un fenomen de profesionalizare a infractorilor, iar acest lucru este dovedit de sumele uriaşe care sunt luate ca mită la încheierea unor contracte finanţate din bani publici, susţine procurorul general al României, Augustin Lazăr.
La dezbaterea organizată, astăzi, de DNA, pe tema corupţiei din sistemul de sănătate, procurorul general a subliniat că acest fenomen nu poate fi combătut decât prin aplicarea corectă a legii.
Aproape 60 la sută dintre românii care se consideră afectaţi de fenomenul corupţiei susţin că acesta se manifestă cu precădere în sistemul de sănătate publică, a amintit, la aceeaşi dezbatere, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Datele sunt cuprinse în ultimul raport al Comisiei Europene pe tema corupţiei din statele membre ale Uniunii.