România rămâne pe ultimul loc în UE la colectarea TVA
Publicat de VIRGIL NATEA, 12 decembrie 2022, 12:22
Un raport publicat recent de Comisia Europeană arată că România rămâne în continuare pe ultimul loc în Uniunea Europeană la colectarea TVA. Și asta pentru că are un deficit de încasare estimat la 35,5%, pentru anul 2020.
CE se așteaptă ca deficitul să scadă la 33% în anul 2021, datorită noilor măsuri luate de administrația fiscală românească, susține Daniel Anghel, liderul Tax&Legal PricewaterhouseCoopers (PwC) România.
Conform reformelor fiscale asumate prin PNRR, decalajul de TVA ar trebui să scadă în România cu cinci puncte procentuale, până în 2025. Per ansamblu, colectarea taxelor trebuie să fie îmbunătăţită cu 2,5% din PIB.
Potrivit consultantului, un punct pozitiv important al raportului este, că deficitul total de TVA în UE pentru 2020 a fost estimat în scădere cu circa 30 miliarde euro. Faţă de estimarea revizuită pentru 2019, deficitul de TVA va coborî astfel la 93 de miliarde de euro.
Uniunea Europeană estimează prin raportul OCDE, că au loc pierderi între 22-27 miliarde de euro TVA anual cumulat de către 15 state membre, prin neintroducerea cerințelor de raportare a facturilor în format digital.
UE a evaluat că în perioada 2014-2019, a avut o creștere de 3% a veniturilor din TVA.
În state care au introdus de câțiva ani E-Factura, datele privind respectarea obligațiilor fiscale sunt foarte încurajatoare. Spre exemplu, în perioada 2018-2019 în Italia s-au înregistrat fraude în materie de TVA în valoare de 1,1 miliarde de euro. În același timp plăţile de TVA pentru livrări locale au crescut cu 3,6 miliarde euro, după introducere E-Facturii.
Impactul acestor măsuri în România va fi resimţit însă treptat, pe măsură ce toţi contribuabilii vor fi introduşi etapizat în aceste sisteme, şi se vor reflecta în anii următori în nivelul de colectare a taxelor la buget, consideră Daniel Anghel.
Sursa: Agerpres