România, pe ultimul loc în Europa la nivelul educației terțiare
Publicat de MIRELA ROTAR, 24 ianuarie 2019, 12:56
Aproximativ 40% din locuitorii Uniunii Europene cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani aveau în 2017 un nivel terţiar de educaţie, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Educaţia terţiară este nivelul de educaţie oferit de universităţi, universităţi tehnice, institute de tehnologie şi alte instituţii care acordă diplome academice sau certificate de competenţă profesională superioară.
Cel mai ridicat procent al persoanelor cu educaţie terţiară se înregistra în Lituania (58%), Cipru (56%) şi Irlanda (55%), iar cel mai scăzut în România (26%), Italia (27%) şi Croaţia (29%).
În 2017, în timp ce 45% din femeile din UE cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani şi-au finalizat educaţia terţiară, proporţia era de 35% pentru bărbaţi. În ultimii ani procentul bărbaţilor cu educaţie terţiară a crescut în UE, dar într-un ritm mai lent decât în cazul femeilor, ducând la o diferenţă mai mare între genuri.
În 2017, una din trei trei persoane cu vârsta cuprinsă între 25 şi 54 de ani înregistra un nivel terţiar de educaţie (34%), comparativ cu una din cinci în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 55 şi 74 de ani.
Eurostat publică aceste date cu ocazia celebrării zilei internaţionale a educaţiei, în 24 ianuarie.