România participă la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice

Publicat de MIRELA ROTAR, 10 octombrie 2018, 11:19
Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice este organizată pentru prima dată pe 13 octombrie, pentru a promova colectarea selectivă a echipamentelor electrice și electronice din întreaga lume.
Scopul evenimentului este de a crește nivelul de conștientizare privind importanța colectării deșeurilor electrice și de a încuraja consumatorii să facă acest gest responsabil.
Asociația Română pentru Reciclare – RoRec, alături de operatorii săi parteneri, pun România pe harta țărilor participante la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice printr-o serie de acțiuni de educare și colectare în școli și orașe.
Începând din 13 octombrie vor avea loc 19 astfel de acțiuni de amploare , printre care și la Odorheiu Secuiesc în București, Timișoara, Galați, Ploiești, Arad, Pitești, Bacău, Sibiu, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Jiu, Bistrița, Alba Iulia, Călărași, Zalău, Giurgiu, Alexandria, Odorheiu Secuiesc și Sinaia, a declarat pentru Radio Tg.Mureș reprezentantul RoRec, Alexandra Trandafir:
România se alătură acestui demers cu participarea efectivă prin organizarea mai multor acțiuni de colectare în 19 orașe din România, dar evenimentul și scopul evenimentului se adresează tuturor județelor din țară.
Se estimează că în 2018 vor fi generate 50 milioane de tone de deșeuri electrice la nivel mondial. Jumătate dintre acestea reprezintă dispozitive personale cum ar fi calculatoarele, monitoarele, smartphone-urile, tabletele și televizoarele, restul fiind aparate de uz casnic și echipamente de încălzire și răcire.
Raluca Creț