România nu va fi apărată de NATO, în cazul unui conflict

Publicat de radiomures, 31 mai 2016, 19:21 / actualizat: 31 mai 2016, 23:23
Este punctul de vedere exprimat astăzi la Tîrgu-Mureș, de colonelul în rezervă Aurel Bochiș, președintele clubului ofițerilor de tancuri Mureș, cu prilejul împlinirii a 55 de ani de la înființarea Diviziei 6 Tancuri ”Horea, Cloșca și Crișan”.
El spune că România a făcut sacrificii imense o dată cu aderarea la Tratatul Nord Atlantic, prin reducerea drastică a structurilor sale militare, ca număr de oameni și tehnică, iar arma Tancuri ca și altele, a fost, practic, decimată.
Colonelul Aurel Bochiș susține că s-a făcut o mare greșeală, nu atât prin desființarea marilor unități ci mai ales prin lipsa de pregătire a personalului, în condițiile în care România e situată într-o zonă oricând aptă de conflicte armate:
România cred că este vulnerabilă față de ceea ce se întâmplă pe plan mondial. Cum zicea un președinte de tristă amintire, am rămas cu praștiile! Iar faptul că ne bizuim, în politica noastră pe apărarea țării numai pe NATO, înseamnă că facem o greșeală fatală. Nimeni nu va muri pentru noi în situații deosebite, decât dacă va avea un mare interes, ceea ce mi se pare puțin anormal.”
Colonelul Aurel Bochiș a mai amintit și alte perioade din istorie în care, ca și acum, dotarea armatei române era cu mult sub standardele tehnice ale epocii.
Divizia 6 Tancuri ”Horea, Cloșca și Crișan” de la Tîrgu-Mureș, după evenimentele din 1989 a mai supraviețuit 17 ani, fiind desființată ca și alte mari unități.
Rădăcinile diviziei merg până la Divizia de Cavalerie independentă care a luptat în primul război balcanic în 1912, devenind în Primul Război Mondial Divizia 1 Cavalerie, respectiv Divizia 91 Cavalerie după cel de-al II-lea Război Mondial.
Valeriu Russu