România nu negociază extrădarea lui Markó Attila, ministrul justiţiei

Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 10 februarie 2015, 18:30
Nu este oportun să negociem ceva ce este obligatoriu prin lege, a declarat azi ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, cu referire la faptul că Markó Attila, membru al Parlamentului României, care a intrat în vizorul procurorilor într-un dosar privind restituirea unui teren, se află în prezent în Ungaria.
Răspunzând la o întrebare, ministrul justiţiei a subliniat că nu ştie unde se află acum deputatul UDMR, dar că se poate discuta despre extrădarea sa numai în conformitate cu prevederile legale.
Oricare stat european are obligaţia de a proceda conform normelor europene în situaţia în care din partea unei altui stat este formulată o solicitare.
Întrebarea a fost adresată minsitrului jutisţiei după afirmaţia rostită ieri de avocatul lui Markó Attila, care a spus că acesta din urmă se află la Budapesta şi se bucură de protecţia premierului Viktor Orban.
Sursa foto : evz.ro